Seria de victorii se oprește la Fărcășești

Minerul Lupeni a suferit prima înfrângere după o perioadă excelentă, cedând în deplasare cu 3-1 în fața formației Vulturii Fărcășești, în etapa a XIX-a din Liga a III-a, Seria 6.

După nouă victorii consecutive, parcursul foarte bun al echipei noastre s-a oprit la Fărcășești, într-un meci în care băieții noștri nu au reușit să își impună ritmul obișnuit. Chiar și așa, rezultatul nu șterge seria extraordinară pe care Minerul Lupeni a avut-o în ultimele etape și parcursul solid al echipei din acest sezon.

La finalul partidei, căpitanul nostru, Adrian Bedea, a tras câteva concluzii:

„Am întâlnit un adversar bun care, după părerea mea, o să fie în play-off. Un meci pe care vrem să-l uităm cât mai repede din toate punctele de vedere. Atitudinea noastră și dorința au lăsat de dorit, iar noi am analizat ce s-a făcut greșit. Din păcate, după acel parcurs minunat a venit și ziua în care am pierdut, dar la fotbal ai șansa să îndrepți anumite lucruri exact peste câteva zile, la meciul următor.”

Minerul Lupeni își îndreaptă deja atenția către următoarea confruntare, una extrem de importantă. Sâmbătă, echipa noastră va juca pe teren propriu împotriva liderului seriei, SCM Râmnicu Vâlcea, într-un meci în care băieții sunt hotărâți să revină pe drumul victoriilor.

Hai, Minerul!

Vezi mai mult